Lovitură pe piața media: drepturile TV pentru Liga 1 se întorc la RCS? Postul lui Paszkany, dat în judecată pentru datorii de 400.000 de euro

Redactor:
Matei Udrea
Lovitură pe piața media: drepturile TV pentru Liga 1 se întorc la RCS? Postul lui Paszkany, dat în judecată pentru datorii de 400.000 de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

După o pauză de numai un an, Liga 1 la fotbal e pe cale să se întoarcă, în exclusivitate, în rețeaua RCS/RDS a miliardarului Zoltan Teszari, scrie jurnalistul Adrian Halpert pe site-ul www.reportervirtual.ro.

Potrivit sursei citate, RCS negociază cu Arpad Paszkany pentru a cumpăra compania ISB Media Holding Ltd, care încă mai deține formal drepturile TV pentru Liga 1 (ProSport a scris despre asta pe 13 februarie, vezi detalii AICI). Mișcarea ar însemna un exit din afacerea cu drepturi TV a patronului echipei CFR Cluj la fel de spectaculos precum intrarea sa în această poveste cu multe lucruri rămase cel puțin neclare.


27 de milioane de euro pe an este valoarea contractului plătit către LPF de deținătorii drepturilor TV pentru Liga 1


Firma ISB cumpăra anul trecut, în primăvară, drepturile TV ale Ligii 1 până în 2019 în urma unei mișcări total netransparente a noului președinte al LPF, Gino Iorgulescu, care s-a ferit la vremea respectivă de o licitație deschisă. Offshore-ul care a preluat drepturile TV pentru cinci sezoane oferea 27 de milioane de euro pe an, iar în spatele căsuței poștale din Malta se ascundea Arpad Paszkany, patron la CFR Cluj – lucru confirmat imediat de Dumitru Dragomir, fostul șef al LPF. Principalul pierzător al afacerii era colosul RCS al lui Teszari, care deținuse drepturile TV, neîntrerupt, din 2008 încoace.

Iorgulescu și Paszkany n-au clarificat niciodată circumstanțele care au dus la această înțelegere.

Cum a eșuat ceea ce trebuia să fie o lovitură financiară uriașă

Noul deținător al drepturilor TV s-a confruntat, încă de la început, cu probleme. S-a stabilit ca meciurile să fie transmise pe două posturi de televiziune despre care se știa, de asemenea, că sunt ale lui Paszkany, Look TV și Look Plus. La 1 iulie 2014, cu numai câteva săptămâni înainte de începerea campionatului, pe piața media se răspândise informația că, după ce au decis în pripă închirierea unui spațiu pentru studiouri lângă Piața Bucur Obor din București, noii deținători ai drepturilor TV căutau disperați reporteri și personal de susținere pentru transmisii.

În paralel, RCS a jucat de pe poziții de forță și a eliminat cele două posturi Look din grila de programe, dându-i o gravă lovitură financiară lui Paszkany. Liga 1 a început într-un anonimat total, cu multe stângăcii în transmisii. Deficitul financiar s-a adâncit permanent (detalii AICI), chiar dacă deținătorii drepturilor TV, sprijiniți de Iorgulescu, au reușit să introducă posturile Look în grila altor doi operatori de cablu importanți, UPC și Telekom. Astă-toamnă, diferența estimată dintre încasări și cheltuieli era de 10 milioane de euro.


9,5-10 lei pe lună le cer UPC și Dolce (Telekom) abonaților pentru a urmări derby-urile Ligii 1


Astă-iarnă, printre conducătorii de cluburi din Liga 1 s-a răspândit vestea teribilă că deținătorul drepturilor TV are mari probleme în a face rost de bani ca să plătească a doua rată cuvenită sezonului 2014-2015: 13,5 milioane de euro. „E o catastrofă, probabil că numai 3-4 cluburi vor putea relua campionatul”, spuneau, panicați, șefii echipelor de fotbal. Suspansul s-a menținut până în prima parte a lunii ianuarie, când proprietarii drepturilor TV au anunțat că s-au înțeles cu RCS.

Termenii afacerii arătau, mai degrabă, o capitulare, decât o tranzacție. Contra a 12 milioane de euro, RCS căpăta dreptul de a transmite meciurile în propria rețea, dar produse și difuzate de canalul propriu, DigiSport. Look renunța la a mai produce partidele, desființa studioul din București și concedia angajații, mai puțin patru invitați (între care și directorul de imagine al LPF). Look TV și Look Plus urmau să preia ceea ce difuza DigiSport.

RCS a așteptat 6 luni ca Paszkany să ajungă la capătul puterilor


Alexandru Oprea, directorul general al RCS, a participat în 2011 la ultima licitație deschisă pentru drepturile TV.
Surse din piață susțin că, anul trecut, compania de cablu evalua valoarea Ligii 1 la numai 15 milioane de euro pe sezon. FOTO: Mediafax

Lupta pentru drepturile TV a presupus consum mare de resurse și un război al nervilor teribil. Cei de la DigiSport și-au asumat pierderi considerabile în momentul în care au pierdut Liga 1, anul trecut. Investițiile în redacție și în noul sediu au continuat în ritm susținut, n-a fost concediat niciun angajat, deși reporterii, comentatorii și toată echipa de tehnicieni nu mai aveau ce face. S-a așteptat șase luni, până când Paszkany, rămas fără resurse, a capotat.

Între timp, însă, peisajul Ligii 1 s-a schimbat radical. Digi a preluat o competiție prăbușită la nivel de audiență și credibilitate. Iorgulescu și Paszkany au impus o reformă a Ligii 1 care să continue, din vară, cu 14 echipe. Surse din piața media spun că această formulă nu e agreată de cei de la Digi, care ar vrea să se revină măcar la 16 echipe, dacă nu la 18. În acest moment, măsurătorile arată cea mai scăzută audiență TV din istoria campionatului de fotbal al României.


16,8 milioane de euro au plătit, împreună, UPC și Telekom pentru a prelua meciurile din Liga 1 transmise pe Look Plus

12 milioane de euro a plătit RCS pentru a produce și transmite meciurile pe canalul propriu, DigiSport


În același timp, aventura în care s-a angajat Arpad Paszkany a dus, indirect, la dărâmarea clubului CFR Cluj. Echipa, care din 2006 încoace a încasat, din drepturi TV și din premii de la UEFA, aproape 100 de milioane de euro e acum în insolvență, cu datorii de milioane de euro, penalizată cu 24 de puncte pentru neplata jucătorilor și pe ultimul loc în Liga 1. Administratorul judiciar de la CFR Cluj a înștiințat Comisia de Recurs a FRF că echipa își va înceta activitatea dacă retrogradează (lucru mai mult decât probabil).

Presa a scris, în ultimele săptămâni, că Arpad Paszkany încearcă să scape de toate afacerile pe care le mai are în România și, apoi, să părăsească definitiv țara.

Proces pentru 400.000 de euro

Paszkany a făcut o mișcare interesantă, oficializând relația cu Look Plus, în al cărui acționariat a intrat de curând. Situația companiei care deține posturile nu e însă deloc roz. Aceasta are încă o restanță de peste 400.000 de euro, fără a mai socoti penalizățile, către firma Studio Video Art, care a produs meciurile pentru Look în turul campionatului.

Patronul Studio Video Art, Ticu Alexe, a refuzat să comenteze subiectul, însă surse demne de încredere spun că a fost demarată o acțiune în justiție pentru a fi recuperată paguba. „Cei de la Studio Video Art sunt foarte porniți. Li s-au adus mari prejudicii, pentru că au semnat un contract pe cinci ani care n-a fost respectat nici măcar un singur sezon. Au fost puși să respecte un caiet de sarcini complex, s-au împrumutat la bancă pentru a cumpăra echipamente, iar acum au rămas cu datoriile și cu aparatura fără a mai fi nevoie de ea”, ne-a explicat o persoană din interiorul fenomenului cum a decurs relația cu firma lui Paszkany. În plus, deținătorii drepturilor TV n-ar fi achitat nici măcar o singură dată ratele prevăzute în contract la termen.

Matei Udrea / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Gigi Becali, victima noului virus chinezesc: „Nu am mai pățit niciodată”. Cum se simte patronul FCSB
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau: „Mult prea devreme a plecat dintre noi”
Doliu în lumea televiziunii din România! A murit cunoscutul astrolog Ingrid Baciu. Vestea i-a cutremurat pe cei care o cunoșteau:…
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Răsturnare incredibilă de situaţie! Transferul jucătorului cu care Dinamo încerca să dea o nouă lovitură e ca şi picat
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el:
Fostul căpitan de la Steaua s-a întâlnit de mai multe ori cu Horaţiu Potra! Ce a aflat despre el: "Îl…
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Localitatea din România în care un apartament cu 3 camere costă doar 6.000 de euro, acum, la început de 2025
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
Momente cumplite pentru Gigi Becali, a contractat virusul periculos care aduce noul Covid din China
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Ştrulă au băut mult de Revelion: Ai vrut să-mi vinzi ceasul de la Universitate!
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
CALCUL: Cât te costă să ai maşină în România. Costurile pe un an pentru un şofer
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum credeau oamenii din trecut că vom trăi în anul 2025?
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Cum arată soţia lui Liviu Ciobotariu. La 53 de ani, Carmen străluceşte la fiecare apariţie
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Pe 22 noiembrie 1942, Gheorghe din Vaslui a dispărut fără urmă. Cum a fost regăsit acum, după 82 de ani
Ne salvează Ion Iliescu?! Au detonat bomba anti-Călin Georgescu: Formula câștigătoare!
Ne salvează Ion Iliescu?! Au detonat bomba anti-Călin Georgescu: Formula câștigătoare!
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și lucra la UPU Constanța: „Dumnezeu a mai avut nevoie de un înger”
VIDEO Andreea și-a pus capăt zilelor la doar 28 de ani. Asistenta era mama unei fetițe de 3 ani și…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Cum se anunță piața PC-urilor de gaming în 2025
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
Fundaşul Alexandru Ţîrlea, crescut la Academia Real Madrid, a semnat cu CFR Cluj
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
TOP 3 cele mai ieftine SUV-uri noi în 2025. Duster & rivalii, prețuri pt. ROMÂNIA
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
Simona Gherghe, imagini de colecție cu familia la ski în vacanță. Cum s-a pozat alături de cei mici pe pârtie
×